Dacă în alte județe au fost organizate maratoane ale vaccinării, în Pitești, duminică, a avut loc un maraton în adevăratul sens al cuvântului. Pitești Half Marathon, competiție adresată atât profesioniștilor, cât și amatorilor, nu ar fi putut avea loc la data stabilită fără sprijinul președintelui PNL Argeș, deputatul Adrian Miuțescu. Liderul liberal a reușit să obțină o parte dintre avizele necesare, dând astfel o mână de ajutor organizatorului, Pitești Triathlon Team.

La startul competiției, aflată la cea de-a doua ediție, s-au înscris 150 de participanți, numărul maxim permis de organizatori, din cauza condițiilor impuse de pandemie. Au fost prezenți la start și reprezentanți ai PNL Argeș: subprefectul Emanuel Soare, viceprimarul Gelu Tofan și consilierul local Tiberiu Irimia. Cei trei liberali au ținut să fie prezenți, încurajând competițiile pentru sportivii amatori, dar și mișcarea în aer liber.

Concurenții au luat startul la un interval de 10 secunde unul față de celălalt, iar starea lor de sănătate a fost monitorizată de la intrarea în zona de concurs. La maratonul din Pitești, de duminică, au alergat și vicecampioana mondială la înot, piteșteanca Larisa Lăcustă, precum și campionii naționali la triatlon, Alex Toma și Mihai Vigariu. Evenimentul a fost un succes, fiind prima competiție din Pitești de acest gen, organizată în timpul pandemiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.