În ultimele două zile, cinci evenimente private au fost stopate de poliţişti şi jandarmi, iar organizatorii şi participanţii s-au als cu amenzi. Astfel, polițiștii din Topoloveni, împreună cu cei ai Secției Rurale Leordeni şi cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș și al jandarmilor au depistat un botez și cununie care se desfăşurau în curtea unei locuințe din Rătești. Anterior, organizatorului îi fuseseră prelucrate prevederile legale referitoare la lipsa unui cadru legal care să permită organizarea evenimentelor private.

În curtea gospodăriei au fost identificate aproximativ 30 de persoane fiind aplicate 25 de amenzi dintre care una, în valoare de 5.000 lei, organizatorului, celelalte 24 de persoane fiind sancţionate cu 12.000 de lei amendă. De asemenea, polițiștii din Câmpulung, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și mascaţi de la Acțiuni Speciale Argeș, au intervenit pentru întreruperea unui botez aflat în desfășurare la un local din Hârtiești.

Au fost aplicate 13 amenzi în cuantum de 9.000 lei, dintre care una, în valoare de 3.000 lei, administratorului societății. Şi tot polițiștii Secției Rurale Hârtiești au mai intervenit pentru întreruperea altui eveniment privat – cununie civilă – ce se afla în desfășurare într-un un local din Boteni. Trei participanți au fost sancționați cu avertisment, iar administratorul societății a fost amendat cu 3.000 de lei. La rândul lor, polițiștii din Curtea de Argeș au întrerupt un botez ce se afla în desfășurare la un restaurant din municipiul Basarabilor şi au fost aplicate patru amenzi. În fine, şi polițiștii Secției Rurale Albeștii de Argeș au stopat un botez ce se desfășura la un local din Valea Danului, fiind aplicate 13 amenzi însumând 3.500 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.