Primarul municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici, lansează un apel public conducerii Consiliului Judeţean Prahova pentru ca instituţia să facă demersuri cu privire la asigurarea contractelor pentru gazele necesare producerii agentului termic pentru municipiul Ploieşti în sezonul rece care urmează, transmite News.ro

Edilul a explicat că CET Brazi, care produce agentul termic necesar oraşului, aparţine CJ Prahova, iar Primăria nu poate răspunde solicitărilor furnizorilor de gaze privind rezervele pentru iarna viitoare şi modalităţile de plată, atâta vreme cât Consiliul Judeţean deţine CET-ul.

„Avem teancuri de adrese către Consiliul Judeţean şi ADI Termie – practic către acelaşi deţinător, ADI Termie cunoaşteţi că este condus de către preşedintele Consiliului Judeţean, domnul Iulian Dumitrescu – şi în momentul acesta aflăm cu bucurie că se investesc 3 milioane de lei în CET-ul de la Brazi. CET-ul de la Brazi este al Consiliului Judeţean, este foarte bine că se investeşte în el. Transmit o întrebare publică: Dacă tot trebuia să se facă investiţiile şi restul, de ce nu s-au făcut din 3 august, în contextul în care Consiliul Judeţean, prin AGA, fără participarea membrilor din AGA ai Primăriei în ADI Termie, a decis reziliere? Dacă tot au constatat că trebuie făcute lucrările ca să beneficiem de furnizarea de agent termic, de ce nu au făcut-o din 3, hai, din 4 august şi o fac în 1 septembrie? Nu ştiu cum, juridic, nici nu mă interesează, nu e problema mea. Tot ca întrebare publică este, dacă ne poate lămuri cineva – pentru că aici cei care doresc să analizeze corect situaţia înţeleg că noi lucrăm cumva în orb, neavând nimic ca informaţie vizavi de ce se întâmplă, s-au predat, nu s-au predat instalaţiile? În momentul ăsta am putea să prezumăm că nu s-au predat, că altfel nu prea înţeleg cum onor Consiliul Judeţean, din bani publici, dă bani unei societăţi private care a concesionat serviciul”, a afirmat primarul Ploieştiului vineri, într-o conferinţă de presă.

Edilul a precizat că a primit informaţii, neconfirmate oficial, conform cărora în CET-ul de la Brazi deţinut de Consiliul Judeţean Prahova există o instalaţie care produce 20 de megawatt, care funcţionează şi care are revizia făcută în martie şi care ar fi putut fi utilizat pentru producţia de energie termică pentru Ploieşti.

„Fundamentarea informaţiei pe care v-o dau este făcută în baza unui raport al Curţii de conturi care solicită imperativ ca onor Consiliul Judeţean să facă inventarierea pe ce înseamnă CET. Adică, mai pe româneşte, nu prea se ştie ce au, ce nu au, ce au dat”, a precizat edilul.
Andrei Volosevici a precizat că municipalitatea a primit mai multe „hârtii” prin care i se solicită să transmită ce cantitate de gaz rezervă pentru sezonul frece următor şi cum va plăti pentru acesta.

„O să rog Consiliul Judeţean să se trezească. În conformitate cu Ordonanţa 27, articolele 10 şi 11, cei care pot face din momentul ăsta rezervările şi respectiv modalitatea de plată sunt cei care deţin CET-uri. Deci ne-am răspuns cu toţii: Consiliul Judeţean Prahova. Îi rog respectuos, în genunchi, cum doresc ei, să aibă o reacţie vizavi de lucrul ăsta. pentru că sunt singurii care, în conformitate cu prevederile legale, au obligaţia să facă aceste demersuri de maniera în care să nu ne trezim că am reparat o instalaţie şi ne uităm la ea şi nu merge, că nu avem ce să ardem în ea. (…) Avem acest pericol. Dragă Iulian (Iulian Dumitrescu, preşedinte al CJ Prahova şi prim-vicepreşedinte al PNL – n.r.), dragi consilieri judeţeni, treziţi-vă! Public vă felicit că, în final, aţi investit nişte bani în CET (…) dar nu înţeleg de ce atât de târziu. Iar în momentul ăsta pericolul cel mai mare este că noi primim hârtii de la furnizorii şi cei care au gaz – Romgaz, OMV – la care nu avem ce să răspundem pentru că nu suntem îndrituiţi de lege să răspundem şi să ştim care e cantitatea, cum se cumpără”, a adăugat primarul municipiului Ploieşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.