Autorităţile locale din Sinaia anunţă că vor relua proiectul construirii unei parcări supraetajate, în apropierea gării din staţiune, proiect derulat din fonduri europene şi blocat timp de trei ani în instanţă. Parcarea va fi construită după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut o decizie a Curţii de Apel Bucureşti prin care s-a dispus anularea unui ordin de reziliere a unor acte administrative care stăteau la baza proiectului, relatează News.ro.
„În 25 aprilie 2019, primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea, semna contractul de finanţare cu bani europeni, pentru proiectul Park & Ride în valoare 5,85 milioane de euro. În zona gării din Sinaia trebuia să înceapă construirea unei parcări etajate, parter şi 6 nivele, la care se adaugă un subsol parţial şi un nivel 7-terasă exterioară la B-dul Carol I. Din păcate, în urma unor intervenţii în presă şi a iniţierii unor petiţii publice de rea credinţă, proiectul a fost blocat şi s-a ajuns la instanţă. În urma analizării tuturor argumentelor în data de 30 septembrie, adică la mai bine de 3 ani, Primăria Oraşului Sinaia a avut câştig de cauză. Astfel, Proiectul „Construire Park & Ride” va fi implementat în curând. (…) Prin urmare, având în vedere ca decizia Înaltei Curţi este definitivă şi executorie, în prezent, contractul de finanţare încheiat de UAT oraşul Sinaia (pentru construirea parcării Park & Ride) este în vigoare şi poate fi implementat”, a anunţat, miercuri, Primăria Sinaia, printr-un comunicat de presă.
Jurnaliştii de la Rise Project au scris, în vara anului 2019, despre proiectul parcării supraetajate de la Sinaia, care va fi ridicată în apropierea gării.
”Cu aviz de la Ministerul Culturii şi cu bani de la Uniunea Europeană şi de la Guvernul României, primarul oraşului Sinaia e pe punctul să înceapă construirea unei parcări cu şapte etaje în inima unei zone arhitecturale protejate. Parcarea va fi amplasată faţă în faţă cu două monumente istorice de clasa A: Ansamblul Gării Sinaia şi hotelul Caraiman. Prin ridicarea acestei construcţii, vor fi distruse o vegetaţie matură, întinsă pe aproximativ 2.000 de mp, precum şi scări şi alei vechi de peste un secol – parte din planul urbanistic originar al oraşului”; scriau jurnaliştii de la Rise Project în urmă cu trei ani.
Aceştia subliniau că prin edificarea parcării de 300 de locuri vor fi distruse şi 38 de locuri de parcare dintre cele 53 aflate în parcarea din faţa Gării Regale din Sinaia.
Rise Project făcea referire şi la un studiu care arăta că, printre beneficiile parcării, se regăsesc creşterea numărului pasagerilor din autobuzele din Sinaia cu 327 de persoane pe an, în timp ce numărul pietonilor din oraş ”se va mări” – urmare a aceleiaşi investiţii – cu 108 persoane pe an.
În urma anchetei, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, în calitate de autoritate de management a proiectului, a emis, în mai 2020, o decizie de reziliere a contractului, pe care Primăria Sinaia a contestat-o în instanţă.
În mai 2021, Curtea de Apel Bucureşti a dat câştig de cauză oraşului Sinaia, anulând decizia Ministerului. Decizia Curţii de Apel a fost atacată cu recurs, iar în 29 septembrie anul acesta recursul a fost respins definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Proiectul „Construire Park & Ride” este derulat prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa Prioritara 3 – Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiţii 4e – Promovarea unor strategii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilităţii urbane multimodale durabile şi a măsurilor de adaptare relevante pentru atenuare.
Valoarea totală a proiectului: 27.097.223, 07 lei din care valoarea eligibilă a proiectului este de 22.871.595,72 lei, iar finanţarea nerambursabilă 22.414.163,80 lei, din care 19.440.856,36 lei reprezintă contribuţia din FEDR şi 2.973.307,44 lei reprezintă contribuţia naţională.
Proiectul ar fi trebuit demarat în septembrie 2017 şi finalizat în termen de 54 de luni, în februarie 2022.
În august 2019, Ordinul Arhitecţilor din România transmitea public un punct de vedere cu privire la proiectul parcării de la Sinaia, arătând că, ”deşi există practici la nivel european privind amplasarea parcărilor de tip Park & Ride lângă gara unei localităţi, rareori acestea se aplică în aşezări în care gara face parte din centrul istoric sau din zone reprezentative pentru peisajul cultural şi natural şi atunci doar în condiţii bine stabilite”.