Autorităţile din Emiratele Arabe Unite au anunţat că vor începe să elibereze din nou, începând de luni, vize turistice pentru orice persoană vaccinată cu schemă completă împotriva maladiei COVID-19, cu o lună înainte de inaugurarea Expoziţiei Universale 2020, care a fost amânată cu un an din cauza pandemiei de coronavirus, relatează Agerpres, conform AFP.

Noua măsură va fi adoptată în contextul unei scăderi a numărului de infectări în această ţară din Golful Persic, bogată în petrol şi care a înregistrat mai puţin de 1.000 de cazuri timp de mai multe zile consecutive pe parcursul săptămânii trecute, pentru prima dată după mai multe luni.

Decizia de a deschide graniţele ţării pentru turiştii vaccinaţi din lumea întreagă are scopul de „a stimula o redresare şi o creştere economică durabile”, a anunţat sâmbătă agenţia de presă WAM.

Pentru a călători în Emiratele Arabe Unite, turiştii vor trebui să fie vaccinaţi cu schemă completă cu unul dintre serurile anti-COVID-19 autorizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS): AstraZeneca, Johnson & Johnson, Moderna, Pfizer-BioNTech, Sinopharm şi Sinovac.

„Decizia se aplică pentru cetăţenii din toate ţările, inclusiv pentru cei proveniţi din ţările declarate în trecut interzise”, a precizat WAM.

Orice pasager care va călători în Emiratele Arabe Unite cu o viză turistică va trebui să se supună în mod obligatoriu unui test PCR la sosirea pe aeroport, a adăugat aceeaşi agenţie de presă.

Emiratele Arabe Unite sunt constituite din şapte emirate, printre care se numără capitala ţării, Abu Dhabi, şi Dubai, unde măsurile antiepidemice şi regulile de vaccinare rămân diferite.

Viaţa a revenit în mare parte la normal în întreaga ţară, însă rezidenţii trebuie să respecte reguli stricte de distanţare socială şi să poarte măşti sanitare în exterior şi în spaţiile publice.

Odată cu inaugurarea Expoziţiei Universale în octombrie, autorităţile din Dubai speră să atragă numeroşi vizitatori, după un an şi jumătate marcat de criza sanitară.

Dispunând de puţin petrol şi de cea mai diversificată economie din zona Golfului Persic, Dubai a mizat în mare parte pe turism şi pe activităţi de divertisment în ultimii ani.

Dubai a fost una dintre primele destinaţii turistice din lume care şi-au deschis graniţele pentru vizitatorii internaţionali în iulie 2020, în plină pandemie de COVID-19, care a paralizat industria călătoriilor. Abu Dhabi a adoptat o măsură similară la sfârşitul lunii decembrie.

În total, Emiratele Arabe Unite au înregistrat peste 715.000 cazuri de COVID-19 şi peste 2.000 de decese asociate aceste maladii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.