Sute de turişti petrec Crăciunul la schi, pe pârtiile de mare altitudine de la Cota 2000 din Masivul Bucegi, instalaţiile de transport pe cablu funcţionează, iar pe domeniul schiabil al staţiunii Sinaia sunt practicabile pârtiile Lăptici 1, Lăptici 2, Valea Soarelui 1, Valea Soarelui 2, Variantă şi Gondolă, transmite News.ro

La Cota 2000 în Masivul Bucegi se schiază în condiţii bune, este soare, iar temperaturile sunt cu puţin peste cea de îngheţ.

Sunt amenajate şi deschise pârtiile Lăptici 1, Lăptici 2, Valea Soarelui 1, Valea Soarelui 2, Varianta, Începători deservită de banda de la Cota 2000 şi Gondolă deservită de babyski Cota 1000.

Telegondola care urcă la Cota 2000 a început programul cu publicul la 10:00 şi funcţionează până la 17:00.

De altfel, sute de iubitori ai sporturilor de iarnă au ales să petreacă ziua de Crăciun pe pârtie. Conform reprezentanţilor companiei Consiliului Local Sinaia care administrează mijloacele de transport pe cablu, în trei ore de la deschiderea programului, aproximativ o mie de turişti au urcat cu telegondola spre pârtiile de la Cota 2000.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.