Președintele Klaus Iohannis a anunțat, miercuri seara, restricțiile care vor fi impuse începând de luni, respectiv doar vaccinații vor mai putea circula noaptea, certificatul verde va fi obligatoriu pentru majoritatea activităților, iar masca redevine obligatorie peste tot, inclusiv pe stradă. Toții elevii de școală și liceu vor intra într-o vacanță de două săptămâni. Urmează ca Guvernul să detalieze toate măsurile.

Ce a spus presedintele României, Klaus Iohannis:
– Am discutat despre vaccinare, despre școli și despre restricții.
– Dacă vrem să se oprească pandemia, singura soluție e vaccinarea. Vaccinarea oprește pandemia. Știu că sunt mulți care încearcă să vă spună că nu e așa. În vestul UE, unde lumea s-a vaccinat în masă, pandemia practic nu mai are impact. În partea noastră a UE e mai complicat.
– În România s-a declanșat o adevărată catastrofă. Dragi români, dacă vreți să terminăm cu această pandemie, vaccinați-vă. Deci dragi români, vaccinați-vă dacă vreți să nu ajungeți la spital și la ATI. Nu îi credeți pe cei care vă mint că pățiți ceva dacă vă vaccinați. Până atunci, până vă convingeți să vă vaccinați, din păcate e nevoie de restricții prin care să putem avea grijă de cei vulnerabili.
– Școlile sunt puternic afectate. În mod normal, începând de lunea viitoare, ar fi vacanță pentru cei mici. Am decis azi ca vacanță să fie valabilă pentru toate clasele timp de 2 săptămâni – gimnaziu, liceu, generală.
– Începând de luni, masca redevine obligatorie peste tot, interior și exterior, și în târguri, și la cinema, și dacă vă plimbați pe stradă.

Este regretabil, dar trebuie să instituim restricții care vor intra luni în vigoare. Guvernul va decide cel târziu vineri ce restricții intră în vigoare după ce experții vor stabili cu toate detaliile aceste norme.

Exemple: va fi restricționată circulația noaptea, cu excepția celor vaccinați și a celor cu treabă legitimă. În timpul zilei, la majoritatea activităților, accesul va fi permis doar cu certificatul verde. Cei nevaccinați vor avea o sumedenie de restricții.

Notă: Vă reamintim că în vară, în timp ce în vestul Europei, campanie de vaccinare și mesajele pro-vaccin încurajau populația, în România, atât Klaus Iohannis cât și actualul premier demis Florin Cîțu, declarau pandemia învinsă și relaxau majoritatea restricțiilor. Efectele bunei guvernări și eficienței Guvernului Cîțu se văd acum, când Romania este fără niciun dubiu, țara cea mai afectată de Covid și cu cea mai ridicată mortalitate în lume, ocupând conform statisticilor locul I la distanță de celelalte țări ale lumii. Nu ale Europei, ale lumii.

O altă remarcă este că președintele absent Klaus Iohannis a preferat în aceste zile să suprapună și o criză guvernamentală peste criza sanitară, tergiversând numirea unui premier capabil să adune în jurul lui o majoritate parlamentară și susținându-l în continuare pe Florin Cîțu, pe care recent l-a impus ca și președinte al PNL, dar care a fost dat jos din funcția de premier de Parlamentul României cu un vot istoric. Și totuși, Florin Cîțu și-a păstrat funcția de premier … demis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.